Mi-a fost greu sa mai spun ceva...Azi (duminica, 29.11.2009) dimineata am primit un telefon ca familia adoptiva (fetita - 8 ani, mami si tati - ai ei) pornisera spre Oradea dupa Leo (sincer de vineri de cand stiam ca vor veni n-am putut nici sa mananc normal) si sa-l pregatesc...
Nici nu stiam cat se lipise de sufeltul meu - s-a creat intre noi un soi de legatura de genul mama - fiu (n-am povestit aici cum, dimineata, somnoros inca, sarea in brate si prindea cate un colt de pulover incercand sa suga, torcand si masand cu labutele...)...
Credeam ca voi putea povesti, dar nu pot...Spun doar pe scurt, urmand sa revin ulterior, pentru ca e un sufletel special, ca a ajuns cu bine si ca prietenii mei mi-au promis ca vor avea mare grija de el si ca ii vor face poze si filmulte sa mai postez aici...
De cand a plecat plang intr-una...
Ma linisteste insa vestea ca s-a lipit de Dora (fetita) si ea de el - Leo a acceptat in seara asta sa manance doar mangaiat de ea - hrana umeda ce infuleca pe nerasuflate...
Am sa pun aici ultima poza pe care i-am facut-o (am o gramada si voi mai adauga) sufletelului Leo.
Ciudat este ca parca simtea ceva...
.jpg)
De ce l-ai dat? Nu-l puteai tine tu?
RăspundețiȘtergereSa stii ca si noi avem un pisoi ce seamana mult cu Leo al tau si inca nu i-am gasit stapan.
Cu durere in suflet nu am cum sa-i ofer ce ar avea nevoie - ocricat de mult l-as iubi (si cu atat mai mult) nu ar fi fost decat un pisoi chinuit si nu-i doresc asta. Crede-ma ca daca ar fi existat chiar si cea mai mica posibilitate nu l-as fi dat pentru nimic in lume!
RăspundețiȘtergere