"Never ignore anyone who cares about you because one day you will realize that you have lost a diamond while you were busy checking out plain old rocks."

luni, 30 noiembrie 2009

Remember

Ma uit la ele sa-mi aline dorul...

28.11.2009 - ultima zi/ultima joaca impreuna...
video

01.11.2009


30.10.2009

Primele poze din Timisoara

Dora si Leo



Am primit primele poze ale lui Leo din Timisoara - are o fata atat de trista...Ma simt atat de vinovata...

Mi-e tare greu


Imi este atat de dor de ochisorii care ma urmareau in permanenta, de prezenta langa mine si participarea directa la tot ce faceam...
Dimineta, primul meu gand a fost ca trebuie sa-l hranesc...
Tacerea si absenta m-au lovit direct cand am simtit lipsa ghemtotocului care-mi sarea in brate torcand si povestindu-mi, numai el stia ce...

Leo este la Timisoara


Mi-a fost greu sa mai spun ceva...Azi (duminica, 29.11.2009) dimineata am primit un telefon ca familia adoptiva (fetita - 8 ani, mami si tati - ai ei) pornisera spre Oradea dupa Leo (sincer de vineri de cand stiam ca vor veni n-am putut nici sa mananc normal) si sa-l pregatesc...
Nici nu stiam cat se lipise de sufeltul meu - s-a creat intre noi un soi de legatura de genul mama - fiu (n-am povestit aici cum, dimineata, somnoros inca, sarea in brate si prindea cate un colt de pulover incercand sa suga, torcand si masand cu labutele...)...
Credeam ca voi putea povesti, dar nu pot...Spun doar pe scurt, urmand sa revin ulterior, pentru ca e un sufletel special, ca a ajuns cu bine si ca prietenii mei mi-au promis ca vor avea mare grija de el si ca ii vor face poze si filmulte sa mai postez aici...
De cand a plecat plang intr-una...
Ma linisteste insa vestea ca s-a lipit de Dora (fetita) si ea de el - Leo a acceptat in seara asta sa manance doar mangaiat de ea - hrana umeda ce infuleca pe nerasuflate...
Am sa pun aici ultima poza pe care i-am facut-o (am o gramada si voi mai adauga) sufletelului Leo.
Ciudat este ca parca simtea ceva...

duminică, 29 noiembrie 2009

Leo pleaca...

Mi-e greu sa scriu...M-am atasat de el si el de mine dar e spre binele lui...Nu pot sa scriu acum...Am sa revin. Oricum nu merge la niste straini si voi mai sti de el doar ca din Oradea pleaca in Timisoara...

joi, 12 noiembrie 2009

Vreau sa dorm...


Bine, bine, uite ce cumintel sunt...

Ai suflet sa ma lasi asa, singur si amarat?

Chiar trebuie sa te ridici?

Ah, m-ai trezit...

Ma fac ca ploua...

E perfect, sa nu te misti!

Ma predau numai sa ma lasi sa dorm aici

miercuri, 11 noiembrie 2009

Aceasta este o "notita" din 18 august 2009, data la care am picat "orasul" la examenul pentru permisul de conducere din cauza emotiilor si, spre rusinea mea, am pus permisul "in cui", cel putin pentru o vreme...

Am ramas fara cuvinte – in schimb caut sa adun raze de Soare



Incep sa invat sa-mi caut motive de bucurie, clipe care sa-mi lumineze sufeltul in fiecare zi:

Ma uit la perechea "mea" de turturele care cred isi pregatesc cuibul pentru al treilea rand de pui pe vara asta...i-am urmarit - parinti si oua, apoi parinti si pui - in primele 2 randuri...e greu de pus in cuvinte...

Felul in care doua sufletele au cladit un camin, felul in care si-au clocit ouale, felul in care se hraneau unul pe altul cat timp a durat clocitul, grija lor unul fata de celalalt, fata de puii lor…m-au facut sa simt o unda de regret ca noi, oamenii, nu stim sa fim asa…


Azi, in parcarea in care urma sa incep traseul pentru examen, erau doi caini vagabonzi - unul mare, mitos, alb, altul mic negru cu maro (o corcitura de tekel)...povesteau instructorii ca sunt rauti ca-i latra si sar la roti...
Nu mica mi-a fost bucuria sa vad ca, la un moment dat, cainele alb s-a ridicat, a venit la mine (ramasesem singura si nu prea vesela...), s-a lipit de piciorul meu si si-a bagat botul in palma mea indemnandu-ma sa-l mangai...dupa cateva minute, celalalt, a venit si el, mai timid, dar a facut acelasi gest...cand s-au apropiat ceilalti oameni - au fugit...



Turturelele n-au mai scos al treilea rand de pui... eu m-am izolat si...
Dar sper ca imi voi reveni...
By the way - cand a trecut vara?

Sunt din ce in ce mai indraznet...




si un clip simpatic (visul oricarei pisici sau doar visul lui Leo?):

marți, 3 noiembrie 2009

Leo


Am un "musafir"...


De doua saptamani am un "musafir" tare dulce



http://www.adoptiipisici.ro/eu-sunt-leo-motanelul/.

A scancit jalnic 2 zile si 2 nopti ascuns intr-o punga de plastic, in frig, ploaie, ud, rupt de foame si de frig, nu mai spun de frica…, undeva langa zidul unui bloc. M-a durut sufletul cand am gasit ghemotocul de aproximativ 2 luni, roscat, tigrat cu ochii inca albastri…N-am putut sa-l las acolo si l-am luat la mine (la etajul 4) dar nu am posibilitatea sa-l pastrez…Era atat de slabit, infrigurat si infricosat incat mi-a venit sa plang…L-am inbaiat (nu a protestat – poate apa calda ii facea bine…), am chemat veterinarul care l-a deparazitat si mi-a spus ca e prea micut sa se descurce singur in libertate si la cat de slabut era nu ar mai fi trait mult daca nu-l luam de acolo…In 3 zile m-a surprins prin inteligenta si dorinta de viata…Mananca bine, e jucaus, foarte curat (din prima clipa si-a facut necesitatile la litiera)…E atat de lipicios incat nu poti sa nu-l iubesti si are mare nevoie de o “mamica”! Inca isi cauta fratiorii si mama – unde se reflecta – geam, usa – incearca sa provoace la joaca propria imagine ducand jucariile acolo si scotand sunete de chemare...



Suflete curate

Animalutele de langa noi...
Fara prea multe cuvinte am sa preiau si eu o poveste care m-a impresionat...:

"Cum ai putut?" - Lili's Antiques Coffee-House