Aceasta este o "notita" din 18 august 2009, data la care am picat "orasul" la examenul pentru permisul de conducere din cauza emotiilor si, spre rusinea mea, am pus permisul "in cui", cel putin pentru o vreme...

Am ramas fara cuvinte – in schimb caut sa adun raze de Soare

Incep sa invat sa-mi caut motive de bucurie, clipe care sa-mi lumineze sufeltul in fiecare zi:

Ma uit la perechea "mea" de turturele care cred isi pregatesc cuibul pentru al treilea rand de pui pe vara asta...i-am urmarit - parinti si oua, apoi parinti si pui - in primele 2 randuri...e greu de pus in cuvinte...

Felul in care doua sufletele au cladit un camin, felul in care si-au clocit ouale, felul in care se hraneau unul pe altul cat timp a durat clocitul, grija lor unul fata de celalalt, fata de puii lor…m-au facut sa simt o unda de regret ca noi, oamenii, nu stim sa fim asa…

Azi, in parcarea in care urma sa incep traseul pentru examen, erau doi caini vagabonzi - unul mare, mitos, alb, altul mic negru cu maro (o corcitura de tekel)...povesteau instructorii ca sunt rauti ca-i latra si sar la roti...
Nu mica mi-a fost bucuria sa vad ca, la un moment dat, cainele alb s-a ridicat, a venit la mine (ramasesem singura si nu prea vesela...), s-a lipit de piciorul meu si si-a bagat botul in palma mea indemnandu-ma sa-l mangai...dupa cateva minute, celalalt, a venit si el, mai timid, dar a facut acelasi gest...cand s-au apropiat ceilalti oameni - au fugit...

Turturelele n-au mai scos al treilea rand de pui... eu m-am izolat si...
Dar sper ca imi voi reveni...
By the way - cand a trecut vara?